Călă(ri)torul

Drăcie-s şi-s hlizit, înfumurat, utopic,
albastru ieri, când mă scăldam în lună
şi roşu cam un sfert din săptămână.
În rest sunt gri, de-a hazului nimic.

Trăiesc ascuns, pândind cu colţi prin colţuri,
şi-agăţ lânuri sucite-n mii de moţuri
ţesând podeţe aricite, chiar palate.
Oriunde-ai fi, te urmăresc din spate

cu ochii opt, mărgele-ntunecate
( dar n-am sprâncene, observ ofuscat,
s-atârne peste ei crunt ciuf roşcat ).
De te-ai oprit în loc, cu treabă poate,

am şi-aruncat un fir alb de mătase
şi-ntr-o secundă — nici nu suspectase! —
mă duci in spate. Zână sau mârţoagă?
Râd toţi, te călăresc o zi intreagă.

Râul Trotuş, 2008

Monte Carlo, 2007

It’s hard to grow up tall and straight

In places all they do is hate.

Sinaia, July 2008

Tăcerea îmi urlă-n timpanele goale,

un câine mă trage de haine, de poale,

iar ploaia-mi orbeşte acid-o orbită:

nu văd, nu aud, de pământ înghiţită.

Mă zgârie ghimpi, trasând şanţuri în piele,

iar păru’-ncâlcit — m-am zbătut în nuiele –

stă prins în capcană şi trag şi mai tare:

e beznă în groapă, mă doare, mă doare!

Plămânii rîncezi dintr-un par se îndoapă,

lăsând sângele-mi gros să curgă în apă.

Buza de jos se desprinde, plesnită,

un fir de salivă grăbeşte s-o prindă…

Miros descompus de cadavru ridică

rochia neagră ce se despică

şi lasă priviri de metal să îmi vadă

şuviţe de piele ce stau să cadă.

Un ochi, cel frumos, a rămas numai aţe

şi negrele-mi unghii se crapă fărâme –

plămâni invadaţi de apă şi râme.
Moartea-i aproape, -mi foiesc viermi în maţe.

Rânjete putrede-aruncă gheare adânci
înfipte în carne, să mă scoată pe brînci
din groapă. Mă-mping tot la vale, spre iad,
iar eu cad…

Oase trosnesc înghetate şi seci,

câinii îmi rup vertebre din spate,
mă zoresc spre apă copite turbate
si văd resturi din trupu-mi în valuri, spre veci.